Nunta din bar
Într-un bar uitat de lume
Pustiit şi fără nume
Stăm la masă faţă-n faţă
Îngerii condamnaţi pe viaţă
Să-şi consume din privire
Perspectiva de iubire
Care a fost şi nu mai este
Altceva decât poveste
Refren:
Vorbe de noapte într-un bar
Vorbe turnate-n pahar
Vorbe să beau şi să bei
Doar vorbe cât vrei, cât vrei
Şi-amândoi cu vara-n minte
Depănăm în gol cuvinte
Despre ultima zăpadă
Care va mai fi să cadă
Tu şi eu de-atâta vreme
Rătăciţi prin teoreme
Despre zările albastre
Stăm în barul nunţii noastre
Refren:
...
Însă vorbele pe care
Le rosteşte fiecare
Sunt doar preţul care cere
Frica noastră de tăcere
Refren:...