Mobilizare exemplară pentru salvarea vieţii elevului Alexandru Oţelea
Bucureşti, 6 nov /Rompres/ - Alexandru Oţelea, elev în clasa a XII-a C, la Colegiul Naţional 'I.L. Caragiale' din Capitală, diagnosticat recent cu cancer osos, poate pleca în Italia pentru a fi operat şi protezat, întrucât colegii săi au reuşit, marţi, printr-un megaconcert, derulat în Sala de sport a liceului, să strângă peste 35.000 de euro, suma necesară acestui demers umanitar.
'Am aflat teribilul diagnostic de la mama elevului nostru în prima zi de şcoală', a declarat, pentru ROMPRES, prof. Adina Baltac, diriginta lui Alexandru.
'A fost un şoc pentru noi toţi - direcţiunea şcolii, profesori, elevi. Alexandru este un elev premiant, iubit şi respectat de toată lumea, un tânăr preocupat de propria-i devenire, un copil cum rar ne este dat să avem', a spus prof. Baltac, impresionată de gestul elevilor care s-au mobilizat exemplar, pentru că, împreună, îl aşteaptă pe Alexandru la defilarea, devenită tradiţie, ocazionată de terminarea anilor de liceu.
Aflând de drama colegului fiului său, îndrăgitul cantautor Ducu Bertzi s-a alăturat campaniei umanitare lansate de elevii din Caragiale. 'Când mi-a spus Rareş despre ce este vorba am apelat imediat la prieteni - membrii formaţiei Direcţia 5, Maria Gheorghiu, Mircea Vintilă, Barac, Connect-R, AlbNegru - care nu au ezitat să vină să cânte pentru Alexandru la concertul de marţi.
Maria Gheorghiu a declarat, la rândul său, că este impresionată de forţa solidarităţii colegilor 'ştiuţi şi neştiuţi' ai lui Alexandru Oţelea, aflat acum pe un pat de spital.
'Sunt foarte fericită că, prin harul primit de la Dumnezeu, am reuşit să înapoiem o mică parte, prin ce am făcut astăzi, cu toţii, pentru Alexandru', a spus Maria Gheorghiu. Ea a ţinut să menţioneze prezenţa unor copii de la un liceu din Republica Moldova, care s-au mobilizat la rândul lor şi, printr-un gest emoţionant prin simplitatea lui, au adus cu ei 1.000 de euro strânşi de la colegii lor, pentru Alexandru. Un asemenea gest spune foarte mult despre solidaritatea umană a celor foarte tineri'.
La sfârşitul spectacolului organizat, marţi, la Colegiul Naţional I.L. Caragiale, cu sprijinul postului de Radio România Actualităţi, Rareş Bertzi, îmbujorat de emoţie, a declarat, pentru ROMPRES, că se bucură enorm de reuşita demersului său şi al colegilor săi.
El a ţinut să mulţumească în mod deosebit şi colegilor de la Colegiul Naţional 'Gheorghe Lazăr', care au donat o suma importantă pentru Alexandru Oţelea, programat la clinica din Italia pe 7 ianuarie 2008.
'Sunt fericit că s-au strâns toţi banii necesari pentru colegul nostru, iar ceea ce depaşeşte această sumă vom dona, la rândul nostru, colegului său de suferinţă din camera de spital'. ROMPRES/(Ioana Doreanu)
Redactori: /iod/ciu/mit | ID: 399755 | Data: 2007-11-06 18:47:14 | Slug: Social-elev-cancer-solidaritate
CE MAI E NOU IN BLOG